Proces de comunicare

Comunicarea reprezinta un proces de interactiune intre persoane, grupuri ca relatie mijlocita prin cuvant, imagine ,gest, simbol sau semn.
Prin intermediul comunicarii indivizii isi impartasesc cunostiinte , interese, atitudini, simtaminte, idei.Daca ne referim la persoane , este limpede ca doar ele folosesc cuvantul pentru a comunica, dar comunicarea nu este un atribut exclusiv uman, deoarece constatam cu usurinta ca si alte fiinte comunica , evident prin forme specifice, dar nu specificitatea este cea care ne da dreptul sa vorbim despre comunicare, intrucat chiar vorbirea – atribut exclusiv uman- este o manifestare cu un element special.
Privita ca proces in desfasurare, cumunicarea consta in transmiterea si schimbul de informatii (mesaje) intre persoane, in circulatia de impresii si de comenzi, in impartasirea de stari afective, de decizii si judecati de valoare care au ca scop final obtinerea de efecte la nivelul particular, interior al fiecarui individ.
Comunicarea inseamna a spune celor din jur cine esti , ce vrei, pentru ce doresti un anume lucru si care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru a-ti atinge scopurile.In acest sens, a comunica inseamna si a tacea, a astepta reactia, raspunsul celui caruia ai vrut sa-I faci onoarea de a-l anunta ca existi si chiar de ai spune ce vrei.
Procesele de comunicare umana sunt indinspensabile in constituirea oricarui grup social. Psihosociologii au subliniat ca in cadrul muncii in echipa comunicarea are un important rol de reglare si de sincronizare a eforturilor individuale.Este greu de imaginat unde ar fi ajuns colectivitatea umana- daca ar fi ajuns- fara capacitatea de a comunica .Relatiile dintre fiintele vii sunt atat de importante , incat manifestarile comunicarii interumane, prin cuvinte si gesturi, apar chiar din momentul creatiei primordiale.(Cartea Genezei).Moise relateaza ca dupa ce Dumnezeu a facut din pamant toate fiarele campului si toate pasarile cerului , le-a adus la om ca sa vada cum are sa le numeasca ; si orice nume pa care i-l dadea omul fiecarei vietuitoare acela -i era numele.Este de la sine inteles ca in acest proces de prezentare si de numire a animalelor a avut loc o comunicare: s-au cerut explicatii , s-au dat raspunsuri , s-au facut comentarii.Omul insusi, atunci cand se trezeste din somnul adanc in timpul careia i-a fost luata o coasta pentru a fi facuta Eva, simte nevoia sa comunice: Iata in sfarsit ,spune el,aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea ! Ea se va numi femei pentru ca a fost luata din om.
Daniel Bougnoux, profesor la Universitatea Grenoble III –Stendhal, apeland la concepte – cheie preluate din semiotica si din pragmatica, crede ca a comunica inseamna inainte de toate ; “a avea in comun”. In acest caz, lumea moderna si retelele care o definesc reinnoiesc mereu modalitatile prin care oamenii sunt impreuna si ramnifica lumile.Aceata ramnificare duce , in mod inevitabil, la farmitare.Desi crede in capacitatea omului de a comunica, Daniel Bougnoux, tocmai pentru ca intelege complexitatea fenomenului, se indoieste ca o disciplina s-ar putea ocupa singura de un asemea camp.”Daca o disciplina numita comunicare tatoneaza astazi in cautarea propriei sale consistenta, aceasta nu va fi gasita decat prin dezbatere si prin confruntarea dintre diversele cunostiinte ” .Rezulta de aici ca nu vom putea san e ocupam de comunicare fara sa apelam la tezaurul de cunostiinte din alte domenii, cu precadere la valorile, la metodele si mijloacele impuse de lngvistiva, filosofie, sociologie, etica, mass- media etc.
Realitatea demonstreaza ca , in majoritatea lor, cercetatorii sunt preocupati aproape exclusiv de domeniul lor de activitate, ceea ce duce implicit la izolare. Izolarea , fie la nivelul individului ca expresie umana, fie prin prisma profesiei, duce la inhibare si in final, la incapacitatea de a comunica exact sucombarea valorii. Dar nici reversul specializarii- a stii cate ceva din orice-nu este altceva decat a nu sti nimic,o pregatire generala care nu mai constituie un capital in lumea moderna.
Comunicarea gandurilor,a sentimentelor,a succeselor si a neimplinirilor,iata singura solutie de supravetuire pe pamant a oamenilor si a colectivitatilor. Istorie arata ca au supravetuit doar acele popoare si acele culture care au gasit caile de comunicare si de impunere a valorilor si nu acelea care , sa zicem au profitat de conditii climaterice favorabile, de bogatii , au avut scopuri nobile , au avut dreptate intr-o situatie data etc. A comunica inseamna a supravetui si a invata si pe altii sa supravetuiasca. Comunicarea este primul semnal dat de viata . E stigatul copilul abia nascut, dovada data celor din jur ca traieste . Este soapta adolescentului ca el traieste si ca a luat act de trairea speciala, anume, a unei alte persoane. Este mormaitul nesigur al batranului care nu este pregatit pentru disparitie. Comunicarea este aerul pe care il respiram de dimineata pana seara, iar pentru unii, cei care stiu ca bufnita simbolizeaza vederea prin intuneric , este si aerul pe care il respiram de seara pana dimineata, citind o carte sau scriind o carte , care poate fid oar cartea propiei lor vieti , pe care nu accepta ingropata.
Doi cercetatori americani au scos la lumina peste o suta treizeci de definitii date comunicarii, evident nici una dintre ele necontestat sau impusa majoritatii.
Profesorul Mihai Dinu consacra un intreg capitol dintr-un volum de specialitate tocmai dificultatilor ridicate de definitie.S-a evidentiat cu acest prilej faptul ca “in aproape fiecare subdomeniu al biologiei, sociologiei sau stiintelor informatie(cibernetica, telecomunicatii , etc.), termenul este utilizat intr-o acceptiune particulara, specializata, aflata nu o data in divergenta cu sensul incatatenit in alte sectoare ale cunoasterii “.
Retinem inse definitia cercetatorilor de la Universitatea din Amsterdam:”In conceptia noastra , pentru ca transferal de informatii sa devina un proces de comunicare, emitentul trebuie sa aiba intentia de a provoca receptorului un efect oarecare.Prin urmare, comunicarea devine un proces prin care un emitator transmite o informatie receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte ” .
In acest caz , daca fara interlocutor comunicarea nu are rost ramane sa vedem care este scopul ei de ce anume comunicam, cu sau fara efort, respectand ori nu anumite reguli.
In general oamenii comunica avand anumite scopuri.In activitatea cotidiana, acasa , la serviciu, in magazine, comunicarea se face, de cele mai multe ori fara a constientiza importanta actiunii si nici punandu-se problema analizei.Scopul si mijloacele sunt exploatate native, sunt rezultatul unor experiente si doar uneori necesita programari speciale.
Cei mai multi analisti considera ca omul comunica pentru:
A informa -in acest caz , individul insusi crede sau simte ca este in posesia unei informatii.El se trezeste de pilda, dimineata, priveste pe fereastra , observa ca afara este vreme frumoasa si simte nevoia sa spuna si altora ce a observat.Alteori ii este foame si comunica acest fapt persoanei “specializate”sa resolve aceasta necesitate. Dar omul nu este numai o fiinta egoista, care comunica numai prin propriile lui nevoi.El comunica si nevoile altora .
A convinge-sunt situatii, nu putine, in care opiniile noastre, desi expuse simplu si limpede, clare ca lumina zilei, cum s-ar zice, nu par si interlocutorului la fel de demne de retinut.Daca ar fi vorba doar despre norii trecatori care vor aduce sau nu ploaie si , implicit, nevoia de a ne lua ori nu umbrele, lucrurile nu ar fi grave.De cele mai multe ori, convingerile noastre ne motiveaza faptele, atitudinile, deciziile , iar acestea au urmari grave legate de viata noastra si de altora
A impresiona-experientele fiecarea dintre noi ne demonstreaza ca ne hotaram destul de greu atunci cand trebuie sa luam o decizie importanta , cu urmari de lunga durata sau definitorii pentru viata noastra ori a altora.Este si mai grea situatia cand trebuie sa determinam pe altii sa ea o hotarare riscanta.La inceput apelam la argumente despre care suntem convinsi ca sunt logice si nu vor putea fi refuzate .Daca este nevoie , cantam , dansam, ne ….batem cu pumnul in piept, radem sau plangem.Pe scurt vrem sa impresionam fiindca nu ne-au mai ajuns cuvintele.Dar am comunicat in sfarsit, tot ce aveam de spus , tot ce aveam pe inima, cum ar fi, probabil mai corect.
A provoca o reactie , a provoca o actiune –ca si mai sus , scopul este ca persoana care ne asculta sa nu ramana asa cum am gasit-o: tot trista , tot insensibila, tot insigurata.Pentru aceasta comunicam si transmitem intentiile noastre , argumentele ,afectiunea.Poate chiar punem mana, daca este nevoie sa miscam din loc carul impotmolit. Facem impreuna primii pasi cu bolnavul care a avut nevoie , de incurajare ca sa se ridice din pat.Spunem o poveste copilului care nu vrea sa deschide gura, nu ne declaram multumiti pana nu-l vedem pe cel de langa noi gata sa faca primul pas, sa se apuce de ceva chiar de un fir de pai , cand este gata –gata sa se inece:am reusit sa-I trezim instinctul de conservare, iata un semn ca vrea sa traiasca si are nevoie de ceva de care sa se prinda.
A amuza- probabil ne este greu sa intelegem ,mai ales dup ace am atins o oarece varsta , cat de important este san e amuzam.Partea curioasa este ca atunci cand ne amuzam noi lucrul ni se poate foarte firesc dar nu intelegem ce motive au altii sa se amuze.Chiar si aceasta situatie este amuzanta, iar uneori creeaza nu doar ridicolul , ci si comical.De la copilul de un anisor pana la batranul cel mai respectabil, fiinta umana are nevoia sa se amuze. Daniel Bougnoux e de parere ca a intelege glumele, umorul, jocul in general, presupune de fiecare data o recentrare sau o schimbare de plan fata de mesajele obtinute.Viata in societate care multiplica relatiile noastre cu ceilalti contine numeroase efecte de cadru, ce reprezinta pentru profane tot atatea capcanesau posibilitati de a face gafe (dupa cum ne arata , de exemplu, opera lui Marcel Proust).
Cat de important este amuzamentul observam cu usurinta din atentia pe care i-o acorda mass-media, in special televiziunea, succesul audientei fiind asigurat, la aprope orice emisiune, de prezenta unui comic cu mai mult sau mai putin umor.Dar oamenii cu umor, dispusi sa se amuze, sunt cautati de noi toti.Nimeni nu prefera compania posacilor.
A ne face intelesi-nu suntem intelesi,iata cea mai mare dintre neplacerile noastre.Cand ajungem la constaterea aceasta este destul de rau, fiindca renuntam sa mai luptam, nu mai cautam argumente , nu mai tinem seama de adversar.Argumentul ca este imposibil sa ne facem intelesi are, psihologic vorbind, si un efect pozitiv: ne amagim ca nu suntem intelesi fiindca ne deosebim de ceilalti, ei nu sunt capabili sa ne priceapa deoarece nu au capacitatea noastra, nu suntem inferiori. Dar rostul comunicarii este tocmai sa ne facem intelesi, sa credem ca argumentele noastre pot penetra , pot transforma oamenii,le pot modifica si convingerile si sentimentele.
A ne exprima puncte de vedere-capacitatea de a exprima un punct de vedere original in legatura cu o situatie data este semnul adevaratei personalitati .Toti oamenii cred ca au ceva de spus si este firesc sa fie astfel, fiindca in caz contrar am comunica prin semen, prin formule sau nu am comunica de loc; important insa este sa vorbim noi, sa ne definim pe noi , sa spunem ce credem si ce simtim noi, pe scurt, sa privim realitatea prin ochii nostri, prin mintea noastra prin inima noastra. Mihai Ralea spunea candva ca un critit literar nu este altceva decat un cititor care exprima puncte de vedere in raport cu o opera data.
A obtine o schimbare de comportament sau de atitudine-oricat am declara de des si de apasat”eu nu am nici un interes personal, o spun de dragul dv….”tot trebuie sa recunoastem ca , in realitate , dorim ca interlocutorul nostrum sa ajunga la o concluzie pe care noi ne-am insusit-o deja ;vrem sa spun ce-i spunem sau ii sugeram noi.Din acest punct de vedere , cominicarea este manipulativa:dorim , cu ajutorul cuvintelor si al argumentelor indirecte, ca altii sa fie dupa chipul a asemanarea noastra.De cele mai multe ori,scopurile oamenlor implicate in educarea si in formarea altora sunt nobile: se doreste schimbarea in bine a comportamentului cuiva.Binele il urmaresc parintii, bunicii, educatorii si profesorii.
A fi acceptati-nimic nu este mai frustant , se pare, decat sentimental neacceptarii intr-o colectivitate dorita. Suntem , fiecare dintre noi la un moment dat, un fel de Cain izgonit , care fuge de oameni fiindca nu i-a placut sa traiasca asemenea fratilor lui, dar nu poate sa existe singur.Se teme de oameni, dar nu atat de mult incat sa vrea sa piara ucis de ei, dispretuit de ei sau ignorat de ei.Suntem neacceptati, de obicei, fiindca nu reusim sa ne facem cunoscuti, nu am trimis mesaje corespunzatoare sau mesajele nu au fost receptionate correct.Comunicarea are tocmai scopul de a transforma in realitate strigatul: sunt aici, sunt ca voi, primiti-ma;daca nu sunt intocmai ca voi, nu disperati, formati-ma sunt gata sa va ascult .
A ne defula-comunicam fiindca nu suntem ascultati. Este o situatie paradoxala , dar destul de des intalnita. Oamenii vorbesc mult si cu oricine fiindca nu- I asculta tocmai persoanele care ar trebui ,dupa parerea lor sa le primeasca mesajul cu cea mai mare urusinta. De aici interminabilele discutii cu vecinii , cu intamplatoarele cunostiinte, cu lumea din autobuz, cu vanzatorii. Vorbim cu oricine pentru ca toti cei dragi noua nu ne mai asculta sau, trebuie sa ne punem si o astfel de intrebare , poate pentru ca numai avem ce sa le spunem.In asteptarea profesorului de matematica nimeni nu mai are chef de vorba.
A nu tacea- iata un subiect de tristete si un motiv de meditatie. E cazul sa ne analizam : avem ceva de comunicat sau comunicam fiindca nu avem ce face? Situatiile nu sunt rare : oamenii vorbesc ca sa nu taca. Un proverb romanesc zice: “Vorbeste si nea Ion ca si el e om”. Asadar , vorbeste fiindca are gura, fiindca se crede om , in fond mesajul lui este neavenit, e un mesaj mut lipsit de consistenta. Din pacate , vorbirea fara rost nu este doar suparatoare din punct de vedere estetic, ci are, uneori, urmari foarte grave.Pe vremea comunista o vorba fara rost putea baga un om la puscarie.