ANUNŢ

ÎN ATENŢIA PĂRINŢILOR CARE SOLICITĂ ÎNSCRIEREA COPIILOR ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR

            Începând cu data de 28.03.2022,  conform OME 3445/23.03.2022, începe  inscrierea copiilor in invatamantul primar pentru anul scolar 2022-2023.

          Conform art 5 alin 1 din  Metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru  anul şcolar 2022-2023, părinţii , ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2022  inclusiv, au obligaţia de a înscrie copiii în clasa pregătitoare.

          Conform art 6 din metodologie părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2022 inclusiv, pot să-şi înscrie copiii în învăţământul primar, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.

     Evaluarea dezvoltării copiilor, se efectuează de către CJRAE Vaslui, în perioada 30 martie -8 aprilie 2022, doar în situaţia copiilor care nu au frecventat grădiniţa sau care s-au întors din străinătate.

          Pentru copii care au frecventat grădiniţa – înscrierea se face la solicitarea scrisă a părinţilor/ tutorilor/ reprezentanţilor legali, în baza recomandării eliberate de unitatea de învăţământ cu nivel preşcolar în perioada 30 martie -8 aprilie 2022. Solicitarea de eliberare  a recomandării poate fi depusă direct la unitatea de învăţământ sau transmisă prin poştă/ mijloace electronice.

          Completarea şi validarea cererii-tip de  înscriere se face la  Şcoala Gimnazială “ Anastasie Fătu” Berezeni , la secretariatul unităţii , în perioada 11 aprilie -10 mai 2022 (Etapa 1) ,31 mai- 7 iunie (Etapa 2) de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-16.00.

          Cererea – tip se poate completa şi on-line, transmite prin e-mail, prin poştă.

          În situaţia completării  on-line (ATENŢIE – aplicaţia nu permite înscrierea la mai multe unităţi de învăţământ!!! ) a cererii sau a transmiterii prin e-mail sau prin poştă, părintele/ tutorele/ reprezentantul  legal va transmite unităţii de învăţământ declaraţia- tip pe proprie răspundere,cu privire la veridicitatea informaţiilor introduse în cerere, respectiv recomandarea de înscriere la clasa pregătitoare (pentru copii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie -31 decembrie  ) sau rezultatul evaluării dezvoltării (pentru copii care NU au frecventat grădiniţa sau care au revenit din străinătate)

          Validarea cererii tip de înscriere este obligatorie şi se face la unitatea de învăţământ la care părintele solicită înscrierea sau prin intermediul mijloacelor electronice şi constă în compararea datelor introduse în aplicaţia informatică cu documentale transmise de către părinte/ reprezentant legal.

          În cazul în care validarea cererii-tip se face în baza declaraţiei pe proprie răspundere, părinţii/ tutorii/ reprezentanţii legali au obligaţia de a  prezenta în format fizic documentele care au stat la baza înscrierii în învăţământul  primar în termen de maximum două săptămâni de la începerea cursurilor.

 

          În momentul înscrierii părinţii vor avea asupra lor în original şi copie următoarele acte :

 

- carte de identitate părinţi

- certificatul de naştere copil

- hotărâre de divort (unde este cazul)

- hotărâre luare în plasament (unde este cazul).

- adeverinţă medicală eliberată de către medicul de familie

- rezultatul evaluarii psihosomatice.

          În cazul în care părinții solicită înscrierea la altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe lângă documentele menționate anterior, vor depune  și documente în copie simplă care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare.

          Conform planului de şcolarizare pentru anul şcolar 2022-2023, au fost aprobate :

Şcoala Gimnazială “Anastasie Fătu” Berezeni -2 clase pregătitoare -27 de elevi

Şcoala Gimnazială , sat Rânceni-  0,25 clase cu 4 elevi

Şcoala Primară, sat Muşata- 0,25  clase cu 5 elevi

Şcoala Primară , sat Stuhuleţ -0,25 clase cu 2 elevi

 

          În vederea asigurării fluenței procedurilor și a evitării aglomerației, inclusiv pentru posibilitatea de programare telefonică  părinții pot apela numarul de telefon 0235431105.

          Atenție ! Ordinea în care se programează telefonic sau în care părinții se prezintă pentru completarea și/sau validarea cererilor-tip de înscriere nu presupune crearea unei liste de preînscriere și/sau acordarea unei priorități la înscriere.

 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog